Când știi că ai o fotografie reușită, cum antrenezi ochiul publicului și cum îi transmiți acea emoție, pe care-ai simțit-o tu în momentul realizării acelei fotografii? Când vorbim de compromisuri între ce-i place autorului și ce-și doresc privitorii să vadă? Am aflat răspunsurile la un curs de fotografie ținut de Vlad Eftenie, fotograf, arhitect, lector dr. la Universitatea de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu”, autor a numeroase expoziții foto în țară și în străinătate, cunoscut prin sensul și trăirea pe care le imprimă în lucrările lui. Dar am știut că trebuie să lăsăm și-n scris câteva dintre cele mai importante gânduri despre fotografia glam, despre cea mai frumoasă clădire din lume sau despre povestea din spatele unei fotografii și cum ajungi să exprimi o anumită stare. Totul, într-un interviu marca The Idea.
The Idea: Ce idei conține fotografia făcută să-ți placă ție versus cea făcută să placă publicului?
E un compromis la mijloc?
Câteodată apar mici compromisuri la mijloc, da, pentru că am tendința să am o privire profundă, în timp ce publicul nu are timp de astfel de lucruri. Modul in care privim o imagine s-a alterat de când telefonul mobil este omniprezent in activităţile noastre – suntem mereu conectați la el, oriunde, oricând – în metrou, în parc, la școală. Dăm scroll continuu pe net. Nu mai e ca înainte, când mergeai la o expoziție, într-o galerie, îți luai timp să te uiți la un tablou, să intri într-o stare de imersiune. Aș zice că pe telefon s-a tiktokizat totul – vrei să vezi cât mai mult și totul, pe repede înainte.
Dacă vrem totuși să atragem atenția prin conținutul vizual, a apărut fotografia glam – ceva ambalat atât de catchy, de colorat, încât aproape că nu mai contează ce conține. E important să existe câteva elemente și anume – culoarea roșie sau ceva recognoscibil, care stârnește o reacție – și e suficient pentru privitor. Acest glam foto, tiktok style, cum vrei să-i spui, abandonează principiile mesajului profund, în contradicţie cu viziunea creatorului de conținut autentic, implicat, sincer.
Între ce-mi place mie și ce e pe placul altora se poate isca un ditamai hăul – ce-mi place mie poate că decid câteodată să nu mai public, pentru că pot intui ce prinde și ce nu pe social media, și în ce moment. Iar dacă ai puține like-uri la o fotografie, poți avea impresia că ai greșit undeva, poţi cu rapiditate să începi să ai îndoieli. Trecerea de la 2000 la 100 de like-uri la o poză te poate induce în eroare, dar când știi ce conținut creezi și, de fapt, ce algoritmi sunt în spate și cum funcționează lucrurile, nu mai ești perturbat de fluctuațiile acestea. Am învăţat să nu-mi mai fac astfel de probleme, așa că pot alterna imaginile care-mi plac mie, cu mai puține like-uri, cu cele cu priză la public.
Până la urmă, e important să faci fotografie de dragul fotografiei, cu pasiune neobosită, conținut de dragul conținutului și să-ți placă ție în primul rând. Apoi, să creezi o stare de bine privitorului, să inspiri. Asta e ceea ce contează.
The Idea: O idee este valoroasă dacă...?
Dacă te exprimă pe tine, autorul, dacă reușești să distilezi în ea stări, emoții, un crez al tău. Când ceva din tine reușește să ajungă acolo, în povestea vizuală. Pentru că pașii următori nu mai depind de tine – unde ajunge mesajul, cine-l vede, cum îl percepe.
E important ca tu să știi că ai făcut bine transpunerea mesajului, după cum ai crezut de cuviință. Să poți articula corect mesajul şi energia pe care le imprimi în conținutul redat, fie că este un powerpoint, un fel de mâncare, un desen, o fotografie.
Apoi, o idee e valoroasă și e utilă și dacă mișcă ceva în cineva. Dacă ești sincer și spui un adevăr, nu are cum să nu ajungă unde trebuie ☺.
The Idea: În arhitectură se folosesc matematică, geometrie, studii despre nevoile oamenilor, pentru a crea proiecte cu armonie între design și utilitate. În fotografie există științe care ne ajută să creăm cadrul perfect? Și dacă da, care sunt ele?
Desigur, ne ajută estetica – ea este știința despre care pomenești – pentru că acolo se explică principiille compoziției. Dacă stăpânești arta compoziţiei, poti afla armonia. Ritmul, repetiţia, perspectiva, claritatea, cromatica, toate contribuie la obţinerea impactului vizual. Poți crea produse care să atragă atenţia, să inspire.
Pe lângă acestea, e necesară şi cultivarea culturii generale – să înțelegi mijloacele pictorilor, sculptura, cinematografia, muzica, compoziția clasică – toate sunt interconectate; în muzica clasică de pildă, ai principii ale unui narativ organizat pe momente. Aşa se naşte povestea.
O imagine trebuie să spună o poveste, și atunci e bine să fi citit basme, romane, să asculţi muzică, să vezi filme. Altfel spus, să-ți dezvolți resursele creative.
The Idea: Cum faci ca o imagine să transmită o povesteîntreagă, un sentiment, o stare?
Nu trebuie să faci tu foarte multe, trebuie de fapt să faci cât mai puțin, ca să nu interferezi cu adevărul subiectului. Fotograful, ca povestitor vizual, este ideal să lase povestea lumii să se spună cu ajutorul lui, ca martor discret, dar prezent, conectat.
E simplu să fii culegător de povești vizuale și, evident, prin natura capacității de a transmite, să devii un medium între subiect și privitor. Să ai fler în a sesiza povești – să fii sensibil și permeabil la ce se întâmplă împrejur - totul e o poveste. La rândul nostru, facem parte din poveste.
The Idea: Ce fotografiezi cel mai des și de ce?
Cred că răsăritul și apusul. Răsăritul - pentru că îmi place să fiu prezent atunci când apare soarele – e magic! El mă conduce pe timpul zilei, apoi şi eu îl conduc la apus. Nu se întâmplă chiar zi de zi, dar fac tot posibilul sa reuşesc. La mare am învăţat să caut răsăritul. În orașe, mai ales acolo unde nu am mai fost sau acolo unde iubesc să fiu, ador să pozez atmosfera urbană, poezia. Mai mult decât orice – caut povești din locuri de departe, cât mai intense. Pozez mult, intens, pot posta chiar și 2-3 săptămâni la rând din astfel de locuri, chiar dacă stau doar câteva zile. La Paris sau la Coloana fără Sfârşit, în Târgu Jiu, mi se întâmplă asta tot timpul.
The Idea: Există ceva ce nu-ți place să fotografiezi? Și de ce?
Nu pozez lucruri negative, acelea care ne deranjează pe toți. Am impresia că și-așa suntem bombardați cu energie negativă, nu simt nevoia să contribui la neliniştea generală, ci din contră, simt să contrabalansez.
Unii uită câteodată să vadă sau nu au încredere să caute acea stare pozitivă, acel ceva care să-ți aducă aminte că poți să te simți și bine (sau mai bine) şi că există şi mult bine în lume.
The Idea: Care e cea mai frumoasă clădire din lume în opinia ta și de ce?
Nu știu dacă există cea mai frumoasă clădire, e subiectiv răspunsul – pentru cineva poate fi Bojdeuca lui Creangă, pentru altcineva – Muzeul de Artă Contemporană Guggenheim din Bilbao.
Pentru mine, Ateneul rămâne clădirea preferată – e un reper și o constantă: după ce sunt plecat o vreme şi revin, așa știu că sunt înapoi în București, înapoi acasă…să fiu în faţa lui îmi dă o stare de bine. În plus, deşi poziționat central, e o oază de linişte, poți merge acolo doar să stai, să respiri, să privești cerul, să reflectezi.
The Idea: Dacă nu ai fi ales să-ți transpui ideile prin fotografie, către ce te-ai fi îndreptat?
Către compoziția muzicală, doar că asta cred că voi face într-o altă viață ☺ Mi se pare că e o lume absolut magică, e ceva extraordinar să poți compune muzică! Sunt abonat la sute de canale pe Youtube unde se explică cum sunt realizate anumite melodii – le descompun pe instrumente, pe fragmente, aflu de ce unele piese sunt extraordinare și ce le face să fie astfel.
Așadar, revenind la răspuns: ori să cânt mai bine la un instrument, ori să compun, sau să fiu rocker, pe o scenă (am în minte concertele Queen, Pink Floyd sau U2, cu zeci de mii de oameni în public care vibrează la unison). Rămân fascinat de capacitatea unor astfel de oameni, compozitori, artiști - de a crea stări, de a trezi senzații intense în ceilalți.