S-a deschis Elithia, centru de excelență în îngrijirea sănătății feminine

O echipă de medici de elită lansează un spațiu medical dedicat femeilor, cu servicii de top și o abordare centrată pe empatie, expertiză și grijă autentică.

București, 8 mai— Elithia, un nou centru dedicat sănătății feminine, și-a deschis porțile în București, oferind servicii medicale de cea mai înaltă calitate, într-un spațiu creat special pentru a răspunde nevoilor femeilor în fiecare etapă a vieții lor.

Din echipa Elithia fac parte Conf. dr. Anca Panaitescu, dr. Laura Mustață, dr. Anca Ciobanu și dr. Radu Botezatu, medici cu expertiză solidă și o viziune comună: aceea de a construi în România un centru în care grija pentru sănătatea femeii să fie completă, continuă și personalizată. Acești medici au urmat programe de supraspecializare la King’s College London, la Oxford University Hospital, University College London Hospital li Saint George's Hospital, unele dintre cele mai prestigioase instituții medicale din lume, consolidând astfel o pregătire academică și practică de excepție.

Elithia reunește sub același acoperiș specializări esențiale: obstetrică, ginecologie, medicină materno-fetală, senologie, genetică, cardiologie, cardiologie fetală, diabet și nutriție, dermatologie și endocrinologie. Abordarea este una multidisciplinară, în care fiecare pacientă beneficiază de planuri de investigație și tratament adaptate, într-un cadru discret și elegant, susținut de tehnologie de ultimă generație.

„Elithia este un vis devenit realitate. Ne dorim să oferim pacientelor noastre nu doar soluții medicale, ci și liniștea că sunt ascultate, înțelese și tratate cu respect. Este felul nostru de a da înapoi – aici, acasă”, transmit fondatorii.

Într-un context în care tot mai mulți specialiști aleg să profeseze în străinătate, echipa Elithia face un pas curajos și rămâne în România pentru a construi un sistem medical centrat pe nevoile reale ale femeilor, la standarde internaționale. Este un angajament pentru viitor, pentru sănătate și pentru schimbare.

Centrul Elithia este situat în București, pe strada Paris nr. 7A, și primește deja programări pentru consultații.

Pentru mai multe informații și programări:
www.elithia.ro / +40743 755 755.

 

Alte articole


Din Otopeni spre vechii Codri ai Vlăsiei, pe bicicletă: prima ediție Otopeni MTB Adventure are loc pe 7 noiembrie
Pedalează. Explorează. Sărbătorește! Pe 7 noiembrie, MTB Academy aduce la Otopeni o nouă cursă de mountain bike: Otopeni MTB Adventure. […]
SD Worx sprijină companiile în pregătirea pentru noile cerințe de transparență salarială, prin resurse și expertiză locală și europeană
În contextul noilor cerințe europene privind transparența salarială, SD Worx România își consolidează rolul de partener pentru organizațiile care vor […]
Brandurile intră în era căutărilor AI: ce recomandă ChatGPT, Gemini și Perplexity utilizatorilor din România
eMAG, Raiffeisen Bank, Allianz-Țiriac, Booking.com și Fashion Days sunt brandurile care apar cel mai frecvent în răspunsurile generate de ChatGPT, […]
Cristiana Todiresei, despre „De ce urâm bărbații”: feminism, misandrie și poveștile femeilor care nu sunt crezute
Cristiana Todiresei, jurnalistă culturală și autoarea romanului „De ce urâm bărbații”, apărut în 2026 la Editura Hyperliteratura, scrie despre experiențele […]