Acorduri baroce într-un duet pian-clavecin la Kalnoky Castle Concerts

Sâmbăta Mare de dinaintea Sfintelor Sărbători de Paște va fi
celebrată în Transilvania la castelul din Micloșoara al contelui
Kalnoky cu un adevărat “regal” de muzică barocă în cadrul Kálnoky
Castle Concerts. Pe 19 aprilie 2025, în Sâmbăta Mare, publicul va
avea ocazia să asculte un duet special recital al pianiștilor Dianei
Ichim cu Szőcs Botond care vor interpreta la clavecin și pian
remarcabile lucrări muzicale baroce:

Stabat Mater, un imn catolic, ce evocă durerile Fecioarei Maria în momentul răstignirii lui Hristos compys de Giovanni Battista Pergolesi (retras la mănăstirea capucinilor din Pozzuoli). Patimile după Matei sau Matthäus-Passion un oratoriu sacru compus de Johann Sebastian Bach, în 1727, considerată a fi una dintre capodoperele muzicii sacre culte. Biletele pentru Kálnoky Castle Concerts sunt disponibile pe Eventim.

Cine sunt artiștii: Diana Ichim și Szőcs Botond

Diana Ichim este doctorandă în primul an la Universitatea Transilvania din Brașov, o artistă cu o vastă experiență în recitaluri atât în țară, cât și în străinătate, inclusiv în Emiratele Arabe Unite, Bulgaria, Mongolia, China și Cuba. Ea a reprezentat România la Expo2020 Dubai, unde a susținut recitaluri la Pavilionul României și Jubilee Park, deschizând și Concertul de Crăciun al Pavilionului Sfântului Scaun al Vaticanului. În paralel, ea studiază clavecinul, fiind în anul patru al programului de licență în Interpretare Muzicală la Facultatea de Muzică din Brașov. A susținut numeroase recitaluri de clavecin și muzică de cameră și a participat la cursuri de măestrie atât în țară, cât și în străinătate. Diana este convinsă că studiul celor două instrumente, pianul și clavecinul, se completează reciproc și o vor ajuta să își construiască o carieră dublă în muzică.

Szőcs Botond, un pianist renumit pentru temperamentul său energic inconfundabil, a devenit cunoscut în lumea muzicală prin intensitatea experiențelor sale artistice și puterea convingătoare a interpretărilor sale. În 2024, a obținut titlul de doctor la Facultatea de Arte Muzicale a Universității Transilvania din Brașov. Botond a participat la concursuri naționale și internaționale, obținând mai mult de 12 premii întâi și cel mai recent recunoaștere, Premiul de Excelență Muzicală al Academiei Americano-Române de Științe și Arte, acordat celui mai bun interpret, fie solist instrumental, membru al unei formații de cameră sau acompaniator la Teatrul Tamáși Áron din Sfântu Gheorghe în care activează că lider de orchestră și pianist. Momentele notabile ale carierei sale de
pianist includ concertele din țară și peste hotare, inclusiv în China, Vietnam, Cuba și Dubai.

Alte articole


Wendy poartă ie. Lanțul de restaurante s-a deschis în România cu un logo special
Wendy’s®, unul dintre cele mai cunoscute branduri de restaurante tip QSR (quick-service) din lume, și-a deschis oficial porțile, pentru a […]
FOMO Pro – sesiuni și speakeri români la festivalul antreprenorial 2025
Biletele FOMO Pro sunt disponibile la prețul promoțional de 249 RON FOMO - The Festival Of Modern Owners lansează FOMO […]
FOMO Festival: Bilete de o Zi Disponibile Acum
Biletele de o zi sunt acum disponibile în număr limitat la prețul de 449 RON FOMO – The Festival Of […]
Dreamphoria by KIKO MILANO: Machiajul care visează odată cu tine
KIKO MILANO vă prezintă Colecția Dreamphoria, inspirată din ușurința unui vis. Formele fluide și texturile senzoriale dansează și se îmbină, […]