ESX accelerează dezvoltarea pe segmentul B2B cu o platformă dedicată companiilor

În primele nouă luni din 2026, ESX a înregistrat peste 5 milioane de vizite la sălile și centrele sportive partenere, în creștere cu 12% față de aceeași perioadă a anului trecut. Numărul utilizatorilor noi a avansat cu 23%, iar peste 60% dintre membri combină cel puțin două activități sportive.

ESX, cel mai mare agregator de săli de fitness și activități sportive din România, a lansat o platformă de self-management dedicată companiilor, care simplifică administrarea abonamentelor sportive oferite angajaților. Noua soluție face parte din strategia companiei de dezvoltare a segmentului corporate în 2027. ESX își propune să extindă rețeaua cu încă 150 de parteneri și să diversifice oferta de activități sportive disponibile.

„Vedem o cerere în creștere din partea companiilor pentru beneficiile sportive oferite angajaților, iar noi suntem pregătiți să răspundem acestei tendințe. Platforma pe care am dezvoltat-o le permite angajatorilor să administreze mai ușor abonamentele sportive și să își optimizeze costurile. Obiectivul nostru este să simplificăm accesul la activități sportive atât pentru angajatori, cât și pentru angajați”, declară Andrei Trofin, CEO ESX.

ESX depășește 5 milioane de vizite la sălile partenere în primele nouă luni din 2026

În perioada ianuarie–septembrie 2026, ESX a înregistrat peste 5 milioane de vizite în rețeaua sa de peste 730 de săli de fitness și centre sportive partenere din România. O cifră cu 12% mai mult față de aceeași perioadă a anului trecut. Numărul utilizatorilor noi a crescut cu 23%, în timp ce frecvența vizitelor a avansat cu aproximativ 10%, ajungând la o medie de 12 vizite pe lună per utilizator.

Platforma ESX a depășit pragul de 600.000 de utilizatori înregistrați, cu o medie de peste 50.000 de clienți activi lunar.

Evoluția numărului de utilizatori s-a reflectat și în rezultatele financiare ale companiei. În primele nouă luni din 2026, cifra de afaceri a ESX a crescut cu aproximativ 10% față de aceeași perioadă a anului trecut. În 2025, compania a raportat o cifră de afaceri de 13,3 milioane de euro, în creștere cu 5,6% comparativ cu 2024.

Datele ESX indică și o schimbare în comportamentul de plată al utilizatorilor. În 2026, aproximativ 30% dintre clienții activi au ales să achite abonamentele sportive în avans pentru mai multe luni, comparativ cu 10% în 2025.

Peste 60% dintre utilizatorii ESX combină cel puțin două activități sportive

Preferințele pentru activitățile sportive devin tot mai diverse în rândul utilizatorilor ESX. Potrivit datelor companiei, peste 60% dintre aceștia combină cel puțin două tipuri de activități, comparativ cu aproximativ 33% în aceeași perioadă din 2025.

Cele mai mari creșteri ale numărului de vizite au fost înregistrate la box (+60%), padel (+35%), tenis (+25%) și yoga (+20%). În ceea ce privește volumul total al vizitelor, fitnessul, cardio, sauna, padelul și aerobicul se numără printre cele mai accesate activități din rețeaua ESX.

Tendința de diversificare este mai vizibilă în rândul utilizatorilor cu vârste între 25 și 35 de ani, în timp ce persoanele sub 25 de ani preferă în special fitnessul și activitățile cardio.

„Pe măsură ce preferințele sportive se diversifică, este important să dezvoltăm rețeaua ESX atât din perspectiva acoperirii geografice, cât și a varietății activităților disponibile. Ne dorim ca utilizatorii să găsească activități potrivite pentru ei, aproape de casă sau de birou. În 2026, aproximativ 100 de parteneri noi s-au alăturat rețelei ESX, iar pentru 2027 ne propunem să atragem încă 150 de parteneri și să extindem oferta de activități sportive”, declară Andrei Trofin, CEO ESX.

București versus marile orașe din România: cum diferă preferințele sportive

Analiza ESX evidențiază diferențe între București și celelalte mari orașe din România în ceea ce privește preferințele pentru activitățile sportive. Boxul a înregistrat cele mai mari creșteri în afara Capitalei, în timp ce padelul și yoga au cel mai numeros public în București.

La nivel regional, preferințele diferă de la un oraș la altul. În Cluj-Napoca, Kangoo Jumps a înregistrat cea mai mare creștere a interesului, în timp ce în Timișoara au crescut vizitele la activitățile de aerobic și la cele desfășurate în piscine. În Iași s-au remarcat artele marțiale și boxul, în Brașov, Zumba și yoga, iar în Constanța, boxul și sauna.

Prin dezvoltarea rețelei de săli de fitness și centre sportive partenere, diversificarea activităților disponibile și lansarea unor soluții dedicate companiilor, ESX urmărește să faciliteze accesul la sport pentru un număr tot mai mare de români și să consolideze segmentul beneficiilor sportive corporate.

Despre ESX

ESX este cel mai mare agregator de săli și activități sportive din România, cu o rețea de peste 730 de săli și centre sportive partenere în 120 de orașe din țară. Prin intermediul aplicației, disponibilă pe Android și iOS, utilizatorii pot accesa o varietate de activități sportive, în funcție de abonamentul ales. Accesul în sălile partenere se realizează prin scanarea unui cod QR. Validarea este instantanee și este afișată atât în aplicația utilizatorului, cât și în contul sălii partenere. Abonamentele pot fi gestionate direct de pe telefon.

Alte articole


ESX accelerează dezvoltarea pe segmentul B2B cu o platformă dedicată companiilor
În primele nouă luni din 2026, ESX a înregistrat peste 5 milioane de vizite la sălile și centrele sportive partenere, […]
Din Otopeni spre vechii Codri ai Vlăsiei, pe bicicletă: prima ediție Otopeni MTB Adventure are loc pe 7 noiembrie
Pedalează. Explorează. Sărbătorește! Pe 7 noiembrie, MTB Academy aduce la Otopeni o nouă cursă de mountain bike: Otopeni MTB Adventure. […]
SD Worx sprijină companiile în pregătirea pentru noile cerințe de transparență salarială, prin resurse și expertiză locală și europeană
În contextul noilor cerințe europene privind transparența salarială, SD Worx România își consolidează rolul de partener pentru organizațiile care vor […]
Brandurile intră în era căutărilor AI: ce recomandă ChatGPT, Gemini și Perplexity utilizatorilor din România
eMAG, Raiffeisen Bank, Allianz-Țiriac, Booking.com și Fashion Days sunt brandurile care apar cel mai frecvent în răspunsurile generate de ChatGPT, […]