Raluca Hagiu este jurnalist, storyteller și curator de emoții autentice, cu peste 25 de ani de experiență în presă și comunicare. A semnat și coordonat mii de interviuri profunde cu oameni remarcabili din România și din lume, de la artiști cu Oscar și Grammy, până la exploratori, psihoterapeuți și oameni obișnuiți cu povești neobișnuite. Prin proiecte precum „Prima Dată” pe ralucahagiu.ro, creează un spațiu editorial al clarității și sensului, în care cuvintele devin punți între oameni, iar storytellingul — un act de empatie, vindecare și inspirație.

1. Ai spus la un moment dat că jurnalismul e despre oameni și emoții. Cum ți-ai format ochiul și inima pentru poveștile care merită spuse?

Ascult activ, cu empatie, curiozitate și prezență. Pun întrebări, sunt implicată sincer și privesc fiecare poveste ca pe cea mai importantă poveste din lume, exact așa cum merită să fie privită. Indiferent dacă vorbesc cu un actor de la Hollywood, un alpinist utilitar sau un CEO de la bancă, îmi păstrez bucuria de a descoperi ceva nou, asemeni unui copil care vede lumea pentru prima dată.

Deși am peste 25 de ani de experiență în jurnalism și comunicare continui să privesc oamenii cu ochi proaspeți și să caut extraordinarul în cele mai banale întâmplări. Cred că fiecare dintre noi are cel puțin o poveste care merită spusă. Fiecare om este precum o carte. Purtăm nenumărate povești, unele scrise cu entuziasm, altele cu inima strânsă, unele, pline de inspirație, altele, pline de greșeli, unele scrise cu lacrimi, altele cu râsete sau cu note de subsol ascunse. Toți avem povești din care am învățat și din care pot învăța și cei din jur. Când citești o carte, e ca și cum ai trăi mai multe vieți. La fel este și când descoperi povestea de viață a altcuiva. Poate te identifici cu ea, poate nu, dar sigur rămâi cu ceva.

Știi, mă gândeam zilele trecute că am uitat să ne ascultăm unii pe alții cu adevărat. Mintea ne fuge în altă parte, ne întrerupem cu notificări, lăsăm prejudecățile să ne influențeze și uităm să fim cu adevărat prezenți. Asta înseamnă, pe de o parte, că uităm să ne conectăm real cu cei din jur și, pe de altă parte, că ratăm șansa unor narațiuni care ne-ar putea schimba viața. Este un moment de grație să poți face o călătorie în viața altcuiva, chiar și pentru o jumătate de oră.

Poveștile pe care aleg să le spun sunt cele care mișcă ceva în mine și care pot mișca și înceilalți. Poți surprinde extraordinarul în cele mai simple întâmplări, dacă privești cudeschidere, respect și empatie.

2. Ce te-a determinat să îți creezi propriul spațiu editorial pe ralucahagiu.ro? Ce fel de povești simți că își găsesc cel mai bine locul acolo?

Mi-am dorit un spațiu editorial în care să conteze cu adevărat calitatea: informațiile verificate, poveștile inspiraționale, articolele educative. Un loc în care cititorul este în centrul atenției, iar nevoile lui sunt respectate prin conținut relevant, autentic, profund.

Suntem bombardați de informație în fiecare zi, toate platformele ne vânează atenția, avem din ce în ce mai puțin timp să validăm informațiile la care suntem expuși. În această lume suprasaturată de informații, de fake news și deep fake, claritatea înseamnă putere. Avem nevoie de surse credibile, de încredere, care să filtreze haosul și să ofere conținut cu sens.

Sunt un curator de informație cu sens, cu peste 2000 de interviuri realizate. Am stat de vorbă cu oameni extraordinari de-a lungul timpului: vedete din România și internaționale, experți din diverse domenii, de la actori de Oscar, precum Renée Zellweger, la artiste cu premii Grammy ca Alicia Keys, Shakira sau Fergie, exploratori laureați UNESCO, precum oceanograful Jean-Michel Cousteau, designeri-legendă ai haute couture-ului, cum sunt Karl Lagerfeld și Valentino sau chefi, psihoterapeuți și biohackeri.

„Prima Dată”, proiectul găzduit de spațiul meu editorial ralucahagiu.ro, sintetizează și valorifică această experiență jurnalistică a mea de 25 de ani, fiind o antologie a începuturilor. „Prima Dată” este o platformă conversațională care promovează cultura agilității, bucuria explorării și curajul de a experimenta, cultivând curiozitatea descoperirii, plăcerea învățării și speranța în evoluție.

Studiile arată că experiențele noi stimulează creativitatea, contribuie la dezvoltarea rezilienței și cresc încrederea în sine. Știința confirmă ceea ce intuiția știa deja: evoluăm când ieșim din rutină. Prin expunerea la noutate, creierul își activează neuroplasticitatea, creând noi conexiuni neuronale, susținând învățarea continuă și flexibilitatea mentală. „Prima Dată” este un spațiu pentru dezvoltare autentică prin povești, emoții și experiențe care transformă.

3. Storytellingul e un instrument puternic – uneori vindecător, alteori mobilizator. Care a fost pentru tine o poveste scrisă care ți-a schimbat perspectiva?

Au fost multe povești care mi-au schimbat perspectiva. Cred că fiecare poveste ascultată te poate transforma. Neuroștiințele explică de ce: sistemul neuronilor oglindă ne permite să simțim ce trăiește celălalt. Când vedem pe cineva făcând ceva sau simțind o emoție, în creierul nostru se activează aceleași structuri neuronale ca și cum am trăi noi acel moment.

Când observăm că o altă persoană este atinsă, această percepţie activează cortexul nostru somatosenzorial ca şi cum am fi fost atinşi noi înşine. Practic, creierul nostru „imită” ce face și simte celălalt, ca să putem înțelege mai bine prin ce trece. Neuronii oglindă ne ajută să ne simţim conectaţi cu ceilalţi, să vedem, prin empatie, viața din altă perspectivă.

Cea mai neobișnuită poveste am auzit-o de la celebrul bucătar Jamie Oliver. Mi-a povestit, în studioul său din Londra, despre cum a petrecut doi ani prin satele Italiei, căutând rețete secrete, știute doar de bunicuțele italiene, alături de Gennaro, mentorul lui. Într-un sat, a cunoscut-o pe „nonna” Linda, alături de care a gătit o rețetă, tiella, cu scoici și orez, cum nu mai văzuse. „Am făcut mâncarea, am râs și am râs și iar am râs și, în timp ce pregătea acest fel de mâncare delicios, „nonna” Linda a început să vorbească despre familie, copii, despre cum și-a pierdut soțul… Apoi a apărut cu un borcan în care era „pus la murat” unul dintre copiii săi. Așa era în urmă cu 60-70 de ani (…) Și ne puneam de măncare și plângeam, plângeam și iar plângeam”, mi-a mărturisit Jamie. Și încă o notiță, înainte să vedeți povestea pe ralucahagiu.ro sau pe canalul meu de Youtube. Jamie Oliver are 5 copii, iar el și soția sa Jools au pierdut alți 5 nenăscuți. „Viața e crudă. Un copil stă murat în alcool și nu poți spune dacă e bine sau e rău”, a adăugat Jamie. Aceasta a fost una dintre acele povești care m-au atins profund. Știu că este șocantă, dar uneori realitatea chiar așa este, un amestec de rețete delicioase și dureri greu de imaginat, de râs și plâns la aceeași masă, de alegeri imposibil de judecat și de vieți trăite altfel, în alte vremuri. E o poveste care te face să te oprești o clipă și să conștientizezi cât de mult am evoluat. Am admirat felul în care Jamie a împărtășit totul, fără să judece, cu blândețe și luciditate. A ales să scoată în evidență nu șocul, ci lecția: să fim mai recunoscători pentru ce avem astăzi și pentru cât de blândă e, uneori, viața pe care o trăim, în comparație cu generațiile dinaintea noastră, cele ale părinților sau bunicilor noștri.

4. Într-un peisaj media din ce în ce mai fragmentat, cum reușești să rămâi autentică și fidelă stilului tău, fără să cazi în tentația senzaționalului sau a rețetelor facile?

Am simțit întotdeauna că am o mare responsabilitate ca jurnalist. A fost și este foarte important pentru mine ca ceea ce scriu să fie aliniat cu valorile mele, fie că am semnat în nume propriu, fie că am coordonat, ca redactor-șef, cele mai citite reviste pentru femei din România, Unica și Bolero. Am ales întotdeauna să scriu cu sens. Cred că misiunea mea este să ofer conținut care nu doar informează, ci inspiră și aduce valoare reală. Nu rezonez deloc cu titlurile senzaționaliste, de tip clickbait, sau cancanurile menite doar să genereze trafic. Nu am crezut niciodată în această direcție. Pentru a aduce și mai multă profunzime în conținutul pe care îl creez, am devenit consilier acreditat în dezvoltare personală, instructor de yoga, meditație și respirație, am urmat cursurile Facultății de Psihologie și mă formez constant în specializări complementare. Cred în conținutul educativ, în dezvoltarea personală, într-un stil de viață echilibrat, trup, minte și suflet. Și mă bucur sincer că tot mai mulți oameni caută astăzi exact asta.

5. Cum arată procesul tău de lucru cu o poveste? De la primul contact cu personajul până la publicarea articolului – ce nu poate lipsi?

Totul începe cu documentarea. Îmi place să intru cât mai bine în universul celui pe care îl intervievez. Cu cât înțeleg mai bine contextul și omul din fața mea, cu atât dialogul devine mai autentic și curge firesc. Chiar și așa, îmi păstrez privirea proaspătă și curiozitatea vie, ca și cum descopăr acea poveste pentru prima dată. La interviu, e esențial să creez un spațiu sigur, în care interlocutorul să se simtă ascultat, văzut, în siguranță. Caut profunzime, emoții, povești de viață și, în același timp, am grijă să nu pierd direcția, pentru a-i putea oferi cititorului o experiență valoroasă. Cred în echilibrul fin dintre informație și emoție în textele narative, de tip relatare sau portret. Articolele bune apelează, din punctul meu de vedere, la cât mai multe simțuri, vizual, auditiv, olfactiv, tactil, gustativ, pentru o experiență imersivă, cât mai bogată. Și mai cred ceva: trebuie să știi de ce scrii. Pentru cine. Cu ce scop. Și ce lași în urmă: care e mesajul, morala, impactul asupra cititorului.

6. Ce ai învățat despre oameni (și despre tine) din anii de când scrii povești reale? Și ce te motivează să continui să le cauți?

Am învățat că fiecare om are o poveste valoroasă. Așa cum frumusețea este în ochii celui care privește, poveștile captivante devin muzică în sufletul celui care ascultă cu empatie.

Am învățat că fiecare dintre noi are o poveste unică, dar toate poveștile ating aceleașiteme universale: iubirea, frica, durerea, fericirea sau speranța.

Am învățat că purtăm cu toții bagaje invizibile, dar împărtășim același alfabet alemoțiilor și o memorie colectivă care ne leagă prin fire nevăzute.

Am învățat că poveștile ne ajută sã ne simțim auziți, văzuți, acceptați, conectați și iubiți.

Am învățat că poveștile ne inspiră să fim mai buni.

Ce mă motivează să le caut mai departe? Gândul că o singură poveste spusă bine poate lumina viața cuiva. Și pentru mine asta este ce mai frumoasă misiune.