The Idea Storytelling - Conversație cu Cristiana Pantici, autoarea Zenobisme

Cristiana e autoare, jurnalist, copywriter și fondatoarea unui blog care adună povești scrise cu vulnerabilitate și umor. Zenobisme nu e doar un spațiu virtual, ci o arhivă emoțională a unei generații care învață să-și spună adevărul. În acest interviu, vorbim despre scris ca formă de autenticitate, despre modele și curaj, dar și despre cum găsești vocea potrivită atunci când ai ceva de spus.

Scrii, observi, inventezi și reinventezi povești pe zenobisme.ro. Ce înseamnă pentru tine storytellingul – e mai mult o tehnică, o terapie sau un mod de a înțelege lumea?

Cu toate că nu se vede asta, sunt o persoană introvertită. Scrisul a apărut în viața devreme, pe la nouă ani, atât din dorința de îmi crea un loc în care să mă regăsesc, dar și pentru că voiam să nu uit nicio poveste, nicio trăire, nicio emoție. Cel mai „vechi” jurnal pe care-l am datează din 2008și până acum am trecut de 40 de agende umplute.

Pentru mine storytellingul este, clar, un instrument prin care procesez lumea din jur. Și ca orice instrument, are nevoie de tehnică. Nu știu cât este vorba despre talent, cât despre dorință și foarte mult exercițiu.

De asemenea, are și un efect terapeutic, dar mai mult decât toate aceste lucruri, storytellingul este despre a transmite, despre a schimba ceva prin povestea pe care o spui.

Ce te inspiră cel mai mult atunci când scrii? Sunt lucruri mici din viața de zi cu zi, detalii pe care alții le-ar rata, sau ai nevoie de un context mai „dramatic” pentru ca povestea să se aștearnă singură?

Creativitatea și planul editorial cântăresc mai mult decât inspirația. Scriu profesionist de vreo cinci ani și jumătate, iar de-a lungul timpului am abordat subiecte cel puțin diverse: de la articole SEO pentru clinici dentare până la clienți care activau în domeniul aranjamentelor florale.

Am scris despre încălțăminte, modă, cosmetice, implanturi și intervenții estetice. Am scris despre cărți, seriale și filme. Am luat interviuri și am semnat editoriale. Nu cred că a pornit ceva din inspirație, ci din dorința de a spune o anumită poveste și de a comunica anumite informații.

Până și „Zenobistele”, cartea mea de debut, a pornit tot dintr-o dorință de a afla mai mult și de a transmite mai departe. Eram într-un impas profesional și voiam să cunosc femei care își trăiesc visul.

Cum s-a format stilul tău – liric, ironic, tandru și adesea profund personal? Ai avut modele sau a fost mai degrabă o evoluție naturală?

În primul rând, mulțumesc tare mult pentru cuvintele frumoase. Nu cred că aș mai fi scris vreodată dacă nu aș fi avut anumite modele. Spre exemplu, deși poate că este un clișeu, CarrieBradshaw, protagonista din Sex and The City, a fost primul meu model. Trăia o viață de vis dintr-un articol pe săptămână. Cine nu-și dorește asta? Ulterior, pe la 17 ani, am citit jurnalul Virginiei Woolf și m-am îndrăgostit.

După liceu am făcut un ocol, dar la 20 de ani m-am întors pe drumul meu. De la Andrei Ruse, scriitorul, editorul și iubitul meu, am învățat multe când vine vorba de scris. Tot el a fost cel care mi-a făcut cadou, acum cinci ani, un loc la cursul de Creative Writing susținut de Florin Iaru, unde m-am deblocat. În prezent simt că mă dezvolt sub aripa Dianei Cosmin. Am semnat articole pentru diverse publicații, dar la Haute Culture, unde spun povești de aproape doi ani, am învățat enorm și am crescut enorm.

Ca jurnalist, cât de important e storytellingul în modul în care transmiți realitatea? Cât îți permiți să „colorezi” adevărul ca să-l faci mai uman, mai accesibil?

O poveste bună va fi întotdeauna simplă, iar să scrii simplu este mai dificil decât pare. Ca jurnalist, fie că vrei sau nu, trebuie să rămâi fidel realității.

Adevărul îl „colorezi” în proză, care are cu totul alte reguli, dar dacă vrei să spui o poveste reală, trebuie să o prezinți așa cum este, cu toate nuanțele și straturile care o fac să fie palpabilă.

Blogul tău e o arhivă emoțională și stilistică. Cum te raportezi la ideea de „autenticitate” în scris, într-o lume în care storytellingul e adesea folosit strategic, inclusiv în comunicare și branding?

Pe blog m-a interesat să spun povești pentru ca alte femei să nu se mai simtă singure. Scopul nu a fost să fac trafic, să ajung să trăiesc din el, să fie totul construit ideal din punct de vedere SEO.

Am vrut să creez un loc virtual autentic încă de la concept. Zenobisme, care este inspirat de romanul „Zenobia” a lui Gellu Naum, nu este tocmai „ușor”, dar am simțit că mă reprezintă.

Până atunci am scris vreo doi ani despre cărți pe un site care se numea cristianascrie.ro, primul meu blog mai serios.

Dacă ai ține un atelier de scris pentru cei care vor să-și spună poveștile, de unde ai începe? Care e primul pas spre o voce creativă autentică?

Nu m-am gândit vreodată la asta. Cred că prima regulă ar fi să vorbească sincer, să nu împopoțoneze cu comparații, metafore ori cu puncte de suspensie.

Așa cum spunea Elena Ferrante în „Frantumaglia”: „Fiecare carte, odată scrisă, își croiește propriul drum, are propria viață.”

La fel este în cazul oricărei povești pe care o spui, fie că ia forma unui mail, unei postări pe Instagram, unei descrieri despre un brand pentru un site sau a unui text care stă la baza unui video pentru TikTok sau YouTube.

Ai ceva de spus? Asta este minunat! Aruncă toate cuvintele pe care le-ai adunat în „găleata” din mintea ta, așa cum descria „inspirația” Lila, personajul din „Tetralogia Napolitană” a Elenei Ferrante, apoi scapă de balast.